În meseria mea, am gândit nenumărate detalii de alcătuire a straturilor de materiale pentru diferite zone ale unei clădiri pentru a avea, în final, o construcție sănătoasă. Când vine vorba despre termoizolarea caselor, în România avem variații însemnate de temperatură și umiditate de la vară la iarnă, fapt ce ne cere, în proiectare, să prevedem o bună anvelopare a întregii case.
Bucureștiul este un oraș în care zona centrală este construită pe un teren ce a fost predominant mlăștinos. Astfel avem centrul vechi, construit peste aluviunile Dâmboviței, cartierul Armenesc (în special zona Grădinei Icoanei), dar și cartierul Cotroceni al cărui nivel higroscopic a crescut cu aprovimativ 1 metru în urma construirii metroului (construcția metroului functionează ca un baraj pentru apa meteo ce vine de pe dealul Cotroceni și nu mai are posibilitatea de a ajunge în Dâmbovița).
Într-o astfel de zonă am fost nevoită să caut soluții pentru termoizolarea unei fundații. Mai adaug faptul că lucram pe o casă deja construită unde nu aveam posibilitatea de a săpa sub ea pentru a îi face o hidroizolație ca al carte, iar termoizolația trebuia să fie una ce imi reziste în medii umede. În acel moment mi-am amintit de sticla celulară.
Sticla celulară este un material termoizolator ce se obține prin expandarea sticlei topite. Pe piața românească am gasit-o sub mai multe denumii, cum ar fi: sticlă expandată, spumă de sticlă, termocel, energocel, foamglas , geocel (fiecare producător a botezat-o cum a vrut)
Învățasem în facultate depre existența acestui material, dar tot atunci ni se comunicase că fabrica română ce o producea a fost închisă după revoluție (din informațiile pe care le am, acest material a fost folosit la termoizolarea terasei Casei Poporului, dar și al multor bazine olimpice).
Începând căutarea după producători, distribuitori, importatori, am avut plăcuta surpriză să o gasesc disponibilă în România. Aici găsiți o parte dintre imporatorii găsiți de mine: Energocell Foamglas
Pentru a putea calcula coeficientul global de izolare termică G, avem nevoie de câteva informații tehnice despre termoizolația din stică celulară: Conductivitatea termică (λ) depinde de tipul materiei prime folosite, densitate (70-700 kg/m³) si granulație. Din tabele se observă că densitatea stilei celulare este direct proporțională cu conductivitatea termică (λ) (cu cât e mai dens, cu atât termoizolează mai slab). De exeplu, la o densitate a stilei de 150 kg/m³, λ=0.065-0.08 W/mK ; la o densitate a stilei de 400-500 kg/m³, λ=0.09-0.1 W/mK.
Avantajele sticlei celulare
- Este un material ignifug. Termoizolația din sticlă celulară este inclusă în tabelul euroclaselor de reacție la foc la categoria A1 (materiale incombustibile) Din punctul meu de vedere, această proprietate mă determină să îi recomand utilizarea în multe proiecte (datorită prețului ușor mai ridicat, putem optimiza proiectul astfel încât să folosim sticla în zonele cele mai expuse riscului de a se aprinde la foc).Tot datorită acestei proprietăți putem prinde de sticlă, cu flacără, membrana hidroizolatoare.
- Impermeabil. Datorită procesului de expandare, se formează în interiorul materialului bule de aer ce aproape nu comunică între ele, fapt ce face ca termoizolația din sticlă celulară să își păstreze proprietățile în medii umede (vata minerală dacă se îmbibă cu apă, își pierde capacitatea termoizolatoare). În fișele tehnice care au fost întocmite în urma testărilor din laboratoare a materialului, este menționat faptul ca acesta prezintă diferite procente de umezire în funcție de densitate, dar ele sunt atât de mici astfel încât putem spune că avem un material impermeabil.
- Nu permite circulația vaporilor de apă. Materialul aproape nu prezintă capilarități, fapt ce împiedică aburul să circule prin el. Atenție! Nu recomand să termoizolăm cu stică celulară pereți realizați din materiale poroase (cum e cărămida, lemnul) ce permit circulația vaporilor fără a avea un strat de aer ventilat între cele două (deoarece umezeala va rămâne în perete). Astfel, sticla celulară este un bun termoizolator acolo unde nu ne interesează să luăm în calcul circulația vaporilor de apă (la fundații).
- Rezistență la putrezire. Durata de viață a sticlei poate ajunge și la 100 ani datorită faptului că nu există un proces de degradare a proprietăților fizico-chimice ale materialului în condiții normale de exploatare.
- Rezistență la substanțe chimice. Sticla este un material inert, deci nu reacționează cu diferiți compuși ai materialelor cu care intră în contact. Asta o face fiabilă pentru clădiri unde se cere un înalt standard de calitate și igienă precum spitale, cabinete medicale, laporatoare, etc.
- Nu este distrusă de insecte sau rozătoare. Sticla celulară este un material anorganic ce nu se populează cu insecte și nici nu este distrus de rozătoare (ce șoricel ar vrea să ronțăie sticlă?)
- Fonoizolatoare. În principiu toate materialele poroase sunt și fonoamortizante, astfel și sticla celulară cu o grosime de 10 cm poate absorbi până la 50 decibeli (destul de bine).
- Material reciclabil. Dacă sticla celulară pe care o cunosteam eu avea culoarea verde-albastrui, acum ea are diferite nuanțe de gri. Această culoare e influențată de proveniența materialului. Dacă în urmă cu 30-40 de ani, era produsă în țara noastră din sticlă de cea mai slabă calitate (nici nu e nevoie de mai mult), acum materialul termoizolator e obținut prin prelucrarea resturilor de sticlă reciclată; cele care nu le poți folosi pentru a obține alte produse. În concluzie putem spune că acest material este prietenos cu mediul.
Dezavantajele sticlei celulare
- Incompatibil cu alcătuirile constructive unde trebuie să avem o bună migrare a vaporilor de apă. De obicei vaporii migrează de la interiorul casei către exterior. Dacă, în drumul lor, vor străbate cu ușurintă peretele construit din materiale poroase si permeabile la vaporii de apă (cum este cărămida, BCA-ul, blocurile ceramice, lemnul), iar mai apoi vor întâlni o termoizolație impermeabila precum sticla celulară, aceștia vor cumula în interiorul peretelui și vor da naștere la igrasie și mucegai. Este recomandat ca materialele ce alcătuiesc un perete să aibă permeabilitatea la vapori similară. Dacă acest lucru nu se poate, atunci putem rezolva problema prin introducerea unui strat de aer ventilat între perete și termoizolație. La acoperișurile de tip terasă putem evacua în exterior vaporii ce se cumulează între placa de beton armat si termoizolație cu ajutorul pipe
lor de aerisire, a deflectoarelor și a gurilor de ventilație. - Costul ridicat. Așa cum spuneam și mai sus, România nu produce în momentul de față sticlă celulară, iar acest lucru se reflectă în preț.
- Se poate deforma la lovituri mecanice locale. Dacă avem o fațadă termoizolată cu sticlă expandată, peste aceasta trebuie să aplicăm o tencuială groasă (obligatoriu pe bază de var) pentru a preveni deformarea planeității peretelui la eventualele lovituri.
- Se montează cu adeziv special.
Unde e bine să folosim sticla celulară? Datorită faptului că este un material impermeabil și higrofug, cu o rezistență bună la compresiune, înseamnă că îl putem folosi la termoizolarea infrastructurii unei clădiri. Astfel putem folosi sticla celulară granulată pentru stratul de rupere al capilarităților. Trebuie să luăm în calcul faptul că aceastra trebuie să fie bine tasată pentru a prelua încărcările aduse de blaca de beton armat ce se toarnă peste acet strat, iar prin tasare sticla își reduce volumul cu 30%.
Aș recomanda folosirea sticlei celulară pentru termoizolarea tavanelor subsolurilor peste care avem spații încălzite. În caz de incendiu, evacuarea subsolurilor este dificilă, motiv pentru care în astfel de spații folosim doar materiale incombustibile.
Datorită faptului că sticla celulară este un material ignifug, înseamnă că putem prinde de aceasta, cu flacără, membrana hidroizolatoare.
Unde să nu folosim sticla celulară?
Nu este recomandat să folosim stica celulară la termoizolarea pereților din materiale poroase și permeabile la vaporii de apă (cărămidă, BCA, blocuri ceramice, lemn) decât dacă avem o grosime suficient de mare a termoizolației (peste 20 cm) astfel încât să nu avem punctul de rouă în perete, ci în stratul de termoizolație.
